Papucii cu GPS, soluția perfectă pentru bolnavii de Alzheimer care se rătăcesc pe străzi

de: Alexandru Puiu
04 02. 2020

Numărul bolnavilor de Alzheimer a crescut foarte mult în ultimii ani, iar soluțiile de tratament pentru această afecțiuni nu pot face minuni. Singurul lucru pe care îl poți face este să le ușurezi viața celor afectați.

Doar în Statele Unite ale Americii, mai mult de 5 milioane de persoane suferă de această boală. Alzheimer este o formă de demență care se reflectă în pierderea memoriei, pe lângă probleme comportamentale și de gândire. Simptomele se agravează odată cu trecerea timpului și, după o perioadă, nu-i vor mai permite bolnavului să efectueze cele mai comune activități de unul singur.

Cea mai gravă consecință a bolii este pierderea abilității de orientare în timp și spațiu. Din acest motiv, bolnavii ajung să nu se mai simtă confortabil în spații deschise, devin anxioși și panicați. În această stare de confuzie, dacă ar pleca de acasă, de cele mai multe ori, s-ar rătăci.

Încercând să le facă viața mai ușoară celor care au grijă de un bolnav de Alzheimer, o companie japoneză a dezvoltat un dispozitiv GPS care poate fi instalat în încălțămintea bolnavilor. Gadgetul de dimensiuni infime te poate notifica de fiecare dată când persoana cu demență se încalță și iese din casă. În plus, vei putea știi exact unde se află în fiecare moment.

Aparatul este intitulat GPS Dokodemo Shoes și a fost creat de Wish Hills. Domeniul de activitate principal al companiei din spate este de administrare a unor aziluri de bătrâni. În contextul în care s-au confruntat deseori cu bătrâni bolnavi de Alzheimer care s-au rătăcit, au decis să facă o investiție în acest gadget. Este suficient să-l instalezi în călcâiul stâng al unei perechi de încălțăminte GPS Dokodemo (oriunde) Shoes, iar persoana respectivă poate fi localizată cu precizie de către membrii familiei sau de îngrijitoare, prin intermediul unei aplicații de smartphone sau a unui computer.